Ministrul Sănătății anunță o REVOLUȚIE în sistem: se schimbă pachetul minim de servicii oferit pacienților

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a explicat că se lucrează la o reformă în sistemul medical și ar urma ca odată aplicată să se modifice pachetul minim de servicii oferit pacienților asigurați.

Accesul pacienților la pachetul de servicii medicale de bază nu va fi limitat, acesta urmând să fie modificat în sensul introducerii de noi servicii, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Cât privește pachetul minim, Pintea a dat asigurări că acesta „nu are cum să se modififice”.

Modificarea pachetului de bază de servicii medicale, odată cu negocierea normelor de aplicare a contractului cadru, nu va afecta pacientul, pentru că asupra acestui pachet se va interveni în sensul suplimentării cu servicii, nu în sensul diminuării lor, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Sănătății.

”Eu am spus că vor fi discuții vizavi de modificare, dar nu în sensul scăderii sau diminuării lui (…) Pachetul de bază va fi modificat, dar în sensul suplimentării cu servicii, pentru că, în momentul în care pachetul de bază a fost definit, nu existau acele servicii, pe care trebuie să le introducem. Nici măcar nu este vorba de diminuarea pachetului de bază”, a spus Sorina Pintea.

Ea a explicat că, prin forma noului pachet de bază se dorește asigurarea de servicii medicale pentru un număr mai mare de pacienți decât în prezent. „Prin aceste modificări, prin introducerea unor servicii noi în pachetul de bază, ne asigurăm că mult mai mulți pacienți vor avea acces la pachetul de bază”, informează ministrul.

În ceea ce privește pachetul minim, o reducere a serviciilor medicale este imposibilă, întrucât el conține trei puncte esențiale, care nu pot suporta modificări, a precizat Sorina Pintea.

„În ceea ce privește pachetul minim, el conține trei puncte esențiale, care nu au cum să se modifice, adică: urgențele medico-chirurgicale, sarcina și lăuzia, bolile cu potențial endemic. Aici nu ai ce să reduci”, a adăugat ministrul.

Cât privește asigurările complementare, al căror pachet va intra pe asigurări suplimentare, ministrul amintește că a vorbit de definirea sa încă din 2018.

„În momentul în care pachetul de bază a fost definit, poate că nu erau introduse toate acele servicii. În ceea ce privește asigurările suplimentare, am spus că vom defini pachetul – care va intra pe asigurări suplimentare – încă din 2018, Ordonanța de Urgență 8 din martie 2018, în care am propus modificarea articolului 347 din Legea Sănătății și am spus că furnizorii de servicii medicale care acordă servicii sub formă de abonament, nu vor deconta aceleași servicii efectuate acelorași abonați pentru același episod de boală, atât în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât și în cadrul asigurărilor voluntare de sănătate”, a mai spus Sorina Pintea.

Ministrul spune că definirea lor este esențială în acest moment tocmai pentru ca toată lumea, inclusiv privații, să știe care sunt limitele decontări pe bază de abonament sau de asigurări voluntare, ce e cuprins în pachetul de bază și ce nu.

„Încă de anul trecut ne propuneam să definim aceste lucruri, să se înțeleagă, inclusiv pentru privați, ce pot acorda sub formă de abonament, ce pot acorda sub formă de asigurări voluntare, iar ceea ce nu e cuprins în pachetul de bază, și în acest moment, poate fi oferit sub altă formă, asigurări voluntare, complementare, vom vedea, dar eu cred că e cazul să le definim în acest moment”, informează Sorina Pintea.

Aceste declarații vin în contextul în care Guvernul a adoptat în luna aprilie o ordonanţă de urgenţă care prevede introducerea unei contribuţii personale pentru serviciile medicale private.

Potrivit proiectului de act normativ, persoanele asigurate vor avea posibilitatea să acceseze servicii medicale aferente spitalizării continue, ambulatoriului clinic de specialitate si ambulatoriului paraclinic, la furnizorii privaţi, pentru care, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se suportă tarifele decontate şi furnizorilor publici, iar asiguratul, cu acordul prealabil în scris, va plăti o contribuţie personală, care va fi cunoscută de la momentul accesării serviciului medical.

Fostul şef al CNAS, Lucian Duţă preciza atunci pentru MEDIAFAX, că actul normativ adoptat de Guvern pune în pericol accesul pacienţilor la servicii medicale de bază, cum este accesul la seturi minimale de analize şi la medici specialişti.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.