Mioveni: De astăzi pot fi depuse cererile pentru ajutorul de încălzire. Vezi unde şi află ce condiţii trebuie să îndeplineşti!

18
ajutoare_incalzire, agent_termic, primaria_mioveni

Începând de azi, se pot depune cererile-tip şi declaraţiile pe proprie răspundere, însoţite de actele doveditoare, pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, lemne sau energie electrică. Documentele valabile pentru sezonul rece (1 noiembrie 2015-31 martie 2016) se depun până la data de 20 a fiecărei luni. Pot beneficia de acest drept familiile sau persoanele singure cu domiciliul sau reşedinţa în oraş, care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 615 lei. Actele necesare şi condiţiile acordării ajutorului respectiv sunt afişate pe site-ul www.primariamioveni.ro, dar şi la sediul Primăriei Mioveni. Cererile se înregistrează la sediul instituţiei zilnic, după următorul program: luni şi miercuri, între orele 8-16; marţi şi joi, între orele 8-17; vineri, între orele 8-16.