MIOVENI:PROGRAMUL FESTIVITĂŢILOR DE ÎNCEPUT DE AN ŞCOLAR

DISTRIBUIȚI

Noul an școlar va fi întâmpinat, luni, 11 septembrie cu festivitățile oficiale de deschidere și în orașul Mioveni.

Astfel, la Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Mioveni festivitatea va începe la ora 9, iar la Şcoala Gimnazială nr.1 din Colibaşi, la ora 9:15. Elevii și cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială „ George Topârceanu” vor intra în noul an școlar printr-o festivitate programată pentru ora 9:30.La Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” festivitatea va începe la ora 10, iar la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini, la ora 11.

Pentru anul şcolar 2017-2018 în Mioveni sunt înscrişi 5.300 de elevi şi preşcolari.

Structura anului şcolar va fi următoarea:

– Semestrul I: 11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018

– Semestrul al II-lea: 12 februarie 2018 – 15 iunie 2018.

Elevii vor avea patru vacanţe, iar programul „Şcoala altfel” poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018 pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.