Astăzi, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din oraşul Mioveni, a avut loc deschiderea oficială a proiectului „Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!”.
La eveniment au participat oficialități locale și județene.
După deschiderea oficială au avut loc și câteva momente artistice susținute de Alexia Niculae, Izabel Cristescu și trupa de gimnastică a Centrului Cultural Mioveni.
Proiectul se desfăşoară pe mai multe ramuri ale sportului de echipă – baschet fete şi băieţi, handbal fete şi băieţi, volei fete şi băieţi şi fotbal fete – la care se pot înscrie elevi nelegitimaţi la disciplina la care participă, meciurile fiind arbitrate de profesori de educaţie fizică şi sport la etapele preliminare şi de către arbitri acreditaţi în fazele semifinale şi finale ale campionatului.
Proiectul sportiv iniţiat de Instituţia Prefectului Argeş, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, cu sprijinul Primăriei Mioveni, Asociaţiei Sportive „Sportul pentru toţi”, Primăriei Ştefăneşti şi al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş – „Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!” – a ajuns la cea de-a patra ediţie, derulându-se în perioada 13 octombrie – 15 decembrie a.c..
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp