Mioveni:Teste medicale gratuite, concursuri de preparat conserve pentru toţi pensionarii, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

DISTRIBUIȚI

La Mioveni, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice va fi sărbătorită prin concursuri de preparat conserve, dar și cu testarea gratuită a glicemiei şi tensiunii arteriale.

Astfel, sâmbătă, 29 septembrie, în intervalul orar 08.00-10.00, la Centrul Cultural Educativ Mioveni sunt programate testări gratuite pentru măsurarea  tensiunii arteriale și glicemiei, iar duminică, 30 septembrie, de la ora 15.30, în centrul civic al orașului va avea loc concursul dedicat gospodinelor -„Recolta de Toamnă”.

Mai multe tipuri de conserve de iarnă, gătite cu hărnicie, gust şi simţ de răspundere, vor fi degustate de către un juriu specializat.

Organizatorii vor premia „Cea mai buna zacuscă”, „Cele mai bune murături”,  și „Cele mai bune gemuri şi dulceţuri”.

Evenimentul este organizat de Consiliul Local, Primăria şi Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Asociația Pensionarilor „Viata Lungă”.

Amintim că Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice este marcată în fiecare an la 1 octombrie pentru promovarea drepturilor persoanelor de vârsta a treia, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here