prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Mircea Geoană și Ion Mînzînă – în vizită la ÎPS Calinic înainte de Înviere!

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO și Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș s-au întâlnit chiar în Sâmbăta Mare cu ÎPS Calinic la Curtea de Argeș la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Cei trei se cunosc de mult timp și îi leagă ani de colaborare și prietenie. Alături de Mircea Geoană a fost și soția sa, Mihaela Geoană, fondatoare și peședinte al Fundației Renașterea. Au vizitat Mănăstirea Curtea de Argeș ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarab, Muzeul Arhiepiscopal, Paraclisul și Palatul Eparhial. Oaspeții s-au bucurat de locurile unice și încărcate de înaltă semnificație spirituală de la Curtea de Argeș și au rememorat valorile ortodoxiei pentru neamul românesc.

După vizita încărcată de spiritualitate, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a postat un mesaj pe pagina de Facebook, la fel și Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș.

„Astăzi, alături de Cristian Puiu, administratorul public Consiliul Judetean Argeș, i-am însoțit pe Mircea Geoana, Secretar General Adjunct al NATO și soția sa, doamna Mihaela Geoana, într-o vizită la Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului. Am fost bucuroși de oaspeții veniți în Argeș, la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului – AAM, în această zi de mare sărbătoare, mai ales că sunt buni prieteni ai județului nostru. Am discutat multe despre tradițiile și spiritul ortodox al poporului român și contribuția Bisericii Ortodoxe Române în viața românilor. Conduși de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, am vizitat Catedrala Voievodală, ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarab, Muzeul Arhiepiscopal, Paraclisul și Palatul Eparhial” – Ion Mînzînă, președinte CJ Argeș.

Discuții despre contribuția Bisericii Ortodoxe Române la dezvoltarea comunităților externe românești

„În după-amiaza zilei de 15 aprilie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului a primit vizita domnului Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, care a venit însoțit de soția, doamna Mihaela Geoană, de domnul Mînzână Ion – Președintele Consiliului Județean Argeș și de domnul Cristian Puiu – Administratorul Public al Consiliului Județean Argeș. Oaspeții au vizitat Catedrala Voievodală ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarab, Muzeul Arhiepiscopal, Paraclisul, și Palatul Eparhial, lăsând un frumos înscris în Cartea de Aur. Au avut loc discuții legate de tradițiile și spiritul religios al poporului român de pretutindeni. De asemenea, au fost menționate diferite aspecte legate de comunitățile externe românești, precum și despre contribuția Bisericii Ortodoxe Române la dezvoltarea acestora” – Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs