Mișcare NEAȘTEPTATĂ în dosarul lui Sebastian Ghiță – DNA cere verificări la ‘unitatea de elită’ de la Ploiești

DISTRIBUIȚI
sebastian ghita84165

Mișcare neașteptată în dosarul lui Sebastian Ghiță! Procurorul DNA a cerut vineri judecătorilor ÎCCJ să fie făcute verificări la DNA Ploiești, în urma dezvăluirilor despre martorii protejați în acest caz, informează Antena3. ÎCCJ dezbate vineri un nou termen în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este acuzat de corupţie şi şantaj, alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova. Urmează ca ÎCCJ să ia o decizie cu privire la cererea procurorului de caz.

La termenul de astăzi a fost audiat un martor cu identitate protejată.

 De asemenea, pe 20 aprilie, fostul deputat Vlad Cosma a fost audiat în calitate de martor în dosarul lui Ghiță. Acesta a vorbit despre martorii citaţi în acest dosar, precizând că nu a fost singurul martor care a avut mai multe identități.

„Au fost citați mai mulți martori protejați, cred că cinci sau șase. Întrucât eu nu mai știu numele pe care l-am avut în acest dosar, m-am prezentat în cazul în care sunt și eu unul dintre acești martori protejați. Îmi doresc să asist la acest termen, pentru că voi constata că aceiași martori falși care au fost folosiți în dosarul meu se vor regăsi și la acest termen. Sunt aceiași martori folosiți de Onea și Negulescu în majoritatea dosarelor penale de la Ploiești. Cu siguranță veți constata, astăzi (vineri, n.r.), că nu eram singurul martor cu cel puțin două identități. Se va confirma tot ceea ce am spus și tot ceea ce am prezentat. Nu mai țin minte numele conspirativ. Știu ce am declarat în sală la ultimul termen, faptul că am avut mai multe identități. Doresc să renunț la această invenție a domnului Onea și a domnului Negulescu și că doresc să fiu audiat în calitatea reală. Această formalitate a martorilor protejați era o invenție impusă de către procurorii de la Ploiești pentru a putea minți în declarații cum voiau dânșii”, declara Vlad Cosma.

Fostul parlamentar Sebastian Ghiță este acuzat de DNA de şase infracţiuni, printre care dare de mită, şantaj, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Alături de acesta sunt judecaţi foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, Inspectoratului judeţean de Poliţie şi Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova.

Sebastian Ghiţă este acuzat că a intervenit în menţinerea şi promovarea în funcţii publice a unor persoane, după ce ar fi obţinut de la acestea informaţii confidenţiale dintr-o anchetă care-l viza pe fostul preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma.

Reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2017 şi plasat apoi în arest preventiv, după ce a fugit din țară, Sebastian Ghiță a fost eliberat în 26 mai anul trecut pe cauţiune, în baza unei decizii a Curţii Supreme din Serbia, după depunerea unei cauţiuni de 200.000 de euro. Lui Ghiţă i-a fost reţinut paşaportul şi i s-a interzis să părăsească Belgradul.

Ghiţă aşteaptă o decizie privind cererea de extrădare formulată de autorităţile române. Când a fost prins de autorităţile sârbe, Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here