Miting de susţinere pentru doamna Viorica! „Ficare” judeţ vine cu „pancarde”!

DISTRIBUIȚI

Cine se aseamănă se adună! După multe dezbateri, cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că social democraţii au avut reguli stricte în momentul în care au nominalizat-o pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier.

Acum, când preşedintele vrea să o timită acasă, pesediştii s-au organizat şi vor face un miting de susţinere. Şi ca să fie pe înţelesul tuturor, social democraţii au trimis ordinele scrise în limba pesedisciană, dar şi cu explicaţiile de rigoare.

Spre exemplu, adunarea se va face la ora 20.00, adică opt seara. Potrivit cercetătorilor, pesediştii încă nu au trecut la fusul orar de 24 de ore şi au avut nevoie de explicaţii, altfel s-ar fi umplut Piaţa Victoriei la opt dimineaţa, iar în câteva ore s-ar fi terminat micii şi berea şi cum românul cu burta plină nu mai au chef să scandeze, mai marii PSD au fost nevoiţi să treacă pe ordinul de chemare ora exactă.

„Ficare” judeţ va avea reprezentanţii într-un anumit sector. Asta, nu ca ddoamne fereşte să se întâlnească moldoveanul şi olteanul să pună de o băută cruntă şi să ajungă să se ia la bătaie. Nu dă bine pentru doamna Viorica…

„Ficare” judeţ îşi va face un semn distinctiv. Să se recunoască unul cu altul… după chermeza de seară, poate unii pleacă în Teleorman crezând că mai dă doamna viorica încă un rând de bere şi de mici…

Bineînţeles, nici de această dată nu vor lipsi celebrele „pancade”. Doamna Viorica şi Daddz Dragnea trebuie să vadă pesediştii trimişi de organizaţiile din teritoriu. Dacă se întâmplă să nu trimită un judeţ reprezentanţi, s-au lins pe bot de bani de la Guvern şi de numiri în funcţii cheie. Bine, Argeşul chiar dacă trimite sau nu, oricum nu vede nimic…

Astfel, pentru doamna Viorica, toată floarea vestită a PSD (a se citi asistaţi sociali) vor scanda sâmbătă de la ora 20.00 (opt seara, nu dimineaţa) ca Iohannis să nu o demită pe Dăncilă şi liberalii să se sperie, să fugă în vizuinile lor şi să nu mai ameninţe atât cu moţiuni de cenzură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here