ULTIMĂ
ORĂ

Momente de groază! Mașină electrică răsturnată a explodat în flăcări!

Momente de groază! Mașină electrică răsturnată a explodat în flăcări!

Luni, în jurul orei 12:45, o mașină electrică a fost cuprinsă de flăcări pe drumul județean 208, în zona localității Luncași, comuna Hălăucești, județul Iași, în urma unui accident rutier. Șoferul a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în afara carosabilului.

CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!

Din fericire, cele două persoane aflate în autoturism – un bărbat de 39 de ani și o femeie de 30 de ani – au reușit să iasă singure din vehicul. La fața locului au intervenit rapid pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, care au reușit să stingă incendiul după aproximativ două ore.

La locul accidentului au fost trimise de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu echipamente de descarcerare și prim ajutor, o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical de la Stația Pașcani a Serviciului Județean de Ambulanță Iași. Cei doi ocupanți ai mașinii au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Poliția rutieră a sosit la fața locului pentru a stabili cauzele și consecințele accidentului. ISU Iași reamintește tuturor participanților la trafic importanța anticipării situațiilor periculoase pentru a evita accidentele rutiere sau feroviare grave. De asemenea, instituția subliniază obligația de a acorda prioritate vehiculelor de intervenție aflate în misiune, precum cele ale pompierilor, poliției, jandarmeriei sau ambulanței.

„Nu uitați: viața are prioritate!”, transmite ISU Iași în mesajul publicat pe pagina sa oficială de Facebook.

Momente de groază! Mașină electrică răsturnată a explodat în flăcări!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.