ULTIMĂ
ORĂ

Monumentul „Eroului Necunoscut” inaugurat la Bascov! Galerie foto

Monumentul „Eroului Necunoscut” a fost inaugurat de Ziua comunei Bascov. Edilul Gheorghe Stancu, împreună cu prefectul Emilian Dragnea, conducerea CJ Argeș, consilieri județeni PNL și PSD, oameni politici, dar și primari din Argeș și din Republica Moldova au dezvelit statuia care înfățișează un  soldat din Primul Război Mondial.

Mai mult, cu această ocazie a fost depusă și facăra Centenarului, iar slujba de pomenire a fost oficiată de arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Calinic Argeșeanul. Seria de manifestări a continuat cu un recital de cântece patriotice al elevilor de la Școala Generală din Bascov.

Suprafața monumentului are 160 mp, iar înălțimea totală este de 6 m din care 3,8 m soclul și 2,5 m statuia. Soclul este din beton armat, placat cu piatră naturală și reliefuri de piatră. Statuia reprezintă soldatul român din Primul Război Mondial, în uniformă de iarnă, susținând cu mâna dreaptă lancea drapelului cu care e înfășurat, iar cu stânga, sabia. Privirea soldatului este îndreptată înspre pământ, contemplativ.

În jurul monumentului au fost amplasate pe socluri 2 tunuri achiziționate de Primăria Bascov. Monumentul mai are basoreliefuri cu numele celor căzuți în Cele Două Războaie Mondiale, între ele fiind amplasată flacăra de veghe. Lângă monument, va mai fi amplasat un ceas de marmură, donație de la o firmă, iar de jur împrejur vor fi amenajate spații pentru depunerea coroanelor.

 

IMG 20181123 141018

IMG 20181123 141246

IMG 20181123 141503

IMG 20181123 142007

IMG 20181123 142509

IMG 20181123 142546

IMG 20181123 144532

hdr

IMG 20181123 150830

IMG 20181123 151127

Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri din județul Argeș, dar şi din întreaga țară, te așteptăm și pe pagina de Facebook

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.