Motociclistul implicat astăzi în accidentul de la Dârmănești a fost preluat în urmă cu puțin timp de un elicopter SMURD și transportat la un spital din Capitală. Din primele informașii, bărbatul a fost transportat conștient de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Argel la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș după producerea accidentului, unde a fost preluat de cadrele medicale urgentiste. În scurt timp, acestuia i s-au făcut toate investigațiile medicale, dar, chiar dacă starea sa se îmbunătățise, medicii au decis transferul motociclistului la Spitalul Floreasca pe Secția de Ortopedie. Bărbatul a fost preluat, tot de un echipaj SAJ de la Spitalul Județean și transportat în parcarea de la Stadionul Nicolae Dobrin, de unde a fost luat de elicopterul SMURD.
A intrat în depășire fără să se asigure
Vă reamintim că în cursul zilei de astăzi un motocilist fost rănit grav în urma unui accident petrecut în comuna argeșeană Dârmănești. Din primele informații, se pare că acesta a intrat în depășire fără să se asigure și a intrat într-o mașină care circula regulamentar. În urma impactului, automotbilul a ricoșat într-o altă mașină care mergea în sens opus, iar în urma evenimentului motociclistul a suferit mai multe fracturi la nivelul picioarelor, mâinilor și bazinului, iar șoferița și o pasageră din prima mașină au avut un atac de panică.
Motociclistul a fost preluat de un echipaj SAJ care i-a acordat primele îngrijiri medicale și l-au transportat la spital. De asemenea, un echipaj SMURD a asistat medical la fața locului cele două femei și le-au dus la spital pentru investigații medicale suplimentare.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 26 de ani, din Mioveni, care conducea o motocicletă pe DJ 731, pe raza localității Dărmănești, în condiții ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 24 de ani, din Constanța.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt autoturism staționat, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului, dar și rănirea conducatoarei autourismului și a pasagerei din acesta, o femeie de 44 de ani, din Coșești.
Toate cele trei persoane au fost transportate la spital.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut” potrivit IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp