Municipiul Câmpulung riscă să se transforme în legendarul Caracal…

Oraşul Câmpulung Muscel ar putea ajunge un al doilea Caracal. După ce în vara lui 2017 a făcut ocolul ţării stâlpul lăsat în mijlocul unei străzi (mutat ulterior după mai multe săptămâni), într-un cartier din oraş mai este un alt stâlp de electricitate pus tot în mijlocul unei străzi, iar pe o uliţă pe care de-abia poate trece o maşină au fost trasate marcaje pentru două benzi de circulaţie.

Cea mai recentă anomalie a la Caracal de la Câmpulung Muscel este Fundătura Richard, un drum de aproximativ două sute de metri pe care au fost realizate două benzi de circulaţie, în condiţiile în care respectiva fundătură este una îngustă şi are cu puţin peste doi metri lăţime.

Tot la Câmpulung Muscel, în cartierul Vişoi, în spatele unor blocuri, ca să ajungi într-o parcare trebuie să ocoleşti un stâlp de iluminat rămas exact în mijlocul unui drum de acces.

În vara lui 2017, pozele cu un stâlp de electricitate lăsat în mijlocul unui drum au făcut ocolul României. În august 2017, strada Gruiului din Câmpulung Muscel, ce are 3 kilometri lungime şi pe care circulă zilnic sute de maşini, a intrat într-un amplu proces de reabilitare, ce includea şi reţeaua de canalizare şi asfaltarea. Însă firma ce a efectuat lucrările nu a băgat în seamă stâlpul ce trona în mijlocul străzii. Mai mult, stâlpul a fost înlocuit cu unul nou pe lângă care a fost turnat asfalt. După aproape o lună şi jumătate, după mii de reacţii negative pe internet, stâlpul a fost mutat la începutul lui octombrie 2017 de către cei de la CEZ.

Cum nu există nicio lege care să interzică amplasarea stâlpilor de iluminat în interiorul parcărilor sau pe trotuare, anul acesta a apărut altceva!

Primăria Câmpulung a încheiat un contract de amenajare urbanistică cu firma lui Cătălin Spătaru pentru amenajare urbanistică pe strada Negru Vodă și strada Republicii, între Bulevardul Pardon și intersecția strada Negru Vodă cu strada General Teodorescu.

Dincolo de faptul că se lucrează destul de încet, iar devierea circulaţiei rutiere se face pe alte străzi înguste provoacă avalanşă de înjurături din partea şoferilor, a apărut şi noua minune din Câmpulungul lui Liviu Ţâroiu: stâlpii din mijlocul trotuarului. Acești stâlpi de electricitate și-au făcut apariția când cei de la CEZ i-a înlocuit pe cei din lemn, dar pentru că se reabilitează trotuarul în jurul lor atrag și mai mult privirile trecătorilor.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.