A murit un tânăr actor al Teatrului Alexandru Davila

Teatrul Alexandru Davila este în doliu. A murit Andrei Nedelea (26 de ani), actor colaborator al Teatrului „Davila” din Pitești. Era internat la spitalul Fundeni din București pentru un transplant de rinichi. A trecut prin mai multe operații și au intervenit complicații. După mai multe zile în care a luptat pentru viață, Andrei nu a mai rezistat. Părinții lui, care au fost permanent lângă el în spital, în ultimele trei luni, au fost anunțați de medici.

Andrei Nedelea, de origine din Piteşti, a fost supus unui transplant de rinichi, din cauza unei afecţiuni pe care o avea din copilărie. Din păcate, după operaţie, Andrei a suferit o complicaţie şi a făcut infecţie la plămâni.

„Jurnalul unui nebun”, „Migraaaanți”, „Nevestele vesele”, „Romanțioșii”, „Experimentul P.”, „Fania Fénelon” sunt piesele in care Andrei Nedelea a jucat la Teatrul „Alexandru Davila”.

„ADIO LA PRIETENI

Fac reverența cuvenită
Și mă retrag din adunare.
O altă umbră mă invită.
Stimate umbre, salutare!

Nu incercați la despărțire
Să-ncrucișați cu mine spada.
De-acum las totu-n părăsire,
De-acum am rupt-o cu balada.

Rămâneți, cum sunteți, la mese
Și nu vă pierdeți dispoziția.
Nici unuia că plec nu-i pese
Nu-mi luați în seamă dispariția.

Eu merg acum în altă parte,
La alt banchet, unde-i mai bine
Mă duc la chef cu doamna moarte.
Acolo se petrece bine.

Acolo se servesc bucate
Ca-n altă parte nicăirea.
Tăceri de foc nenumărate.
Grimase ce-nspăimântă firea.

Iar la sfârșit amfitrioana
Ea însăși îți servește vinul
Care-ți deschide larg Nirvana,
Care-ți alină-n chinuri, chinul.

Deci, reverența obișnuită
Și mă retrag din adunare!
O altă umbră mă invită.
Stimate umbre, salutare!
(Radu Stanca)”, a fost mesajul transmis de Teatrul Alexandru Davila în memoria lui Andrei Nedelea.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.