Fosta legendă a Craiovei şi a Stelei, Nicolae Ungureanu, va îmbrăca din nou echipamentul de joc la trofeul “Nicolae Dobrin” old boys, competiţie care va avea loc pe 30 aprilie la stadionul Nicolae Dobrin. Fundaşul de legendă din Bănie va face echipă cu colegii din lotul minune al Craiovei Maxima şi va încerca să pună mâna pe marele trofeul, într-o gală inedită alături de Steaua`86, FC Argeş şi Juventus `92.
D-le Ungureanu, lotul Craiovei este cel mai numeros dintre cele care vor participa la trofeul Nicolae Dobrin. Spiritul de echipă din Oltenia se pare că nu a dispărut…
Aşa este, suntem mulţi, dar cam „tinerei”. Avem trei jucători care au depăşit vârsta de 60 de ani. Sper să fie Ambulanţa pe fază, mai ales că noi, oltenii, suntem ambiţioşi şi inimoşi.
Să înţeleg că nu veţi veni la Piteşti doar să vă plimbaţi
Cu siguranţă, numai că să nu vă aşteptaţi să arăm terenul. Facem şi noi ce putem, iar la final, bineînţeles, vrem să câştigăm.
Cine va conduce de pe margine Craiova Maxima?
Iniţial, antrenor trebuia să fie Sorin Cârţu, care, între timp, a preluat banca tehnică a echipei Poli Iaşi. În locul lui l-am desemnat pe Nicolae Negrilă. În plus, banca noastră va fi plină. Suntem bine organizaţi. Avem un lot de 18 jucători, avem şi manager, pe Corneliu Stroe, şi, normal, nu putea lipsi nici “Nemuritorul” Ion Împuşcătoiu, care va fi delegatul echipei.
În primul joc din cadrul competiţiei, veţi juca cu FC Argeş. Dacă bateţi intraţi direct în finală…
Sincer vorbind, contează mai puţin cine câştigă… Spectacolul va fi important şi sper ca tribunele să fie pline. Este un eveniment în premieră care merită văzut. Îmi doresc ca cei care vor veni la meci să-şi aducă aminte de noi în vremurile de glorie trăite pe gazon.
Apropo, ce se întâmplă cu Universitatea Craiova? Sunt şanse să revină măcar în Liga a II-a?
Nu ştiu. Nu că nu m-ar interesa, pentru că mă doare în ce situaţie a ajuns echipa. Numai că asta trebuie să-l întrebaţi pe domnul Mititelu. Dacă veneau la echipă Aurică Ţicleanu şi Sorin Cârţu, cu siguranţă mă băgam şi eu să dau o mână de ajutor. Aşa….
Actualmente ce faceţi?
Sunt antrenor la naţionala Under 17.
Şi aveţi jucători de perspectivă?
Suntem în faza de căutări pentru a reconstrui echipa. Numai că procesul este anevoios, pentru că nu prea mai ai de unde să selectezi jucători. Recent, am alergat 3000 de kilometri prin ţară şi n-am găsit nici măcar un jucător să-l iau la echipa naţională. Repet, este foarte greu. Nu mai sunt vremurile alea când aveai de unde să alegi.
Carte de vizită Nicolae Ungureanu
Debut în Liga I: 21.08.1977, U Craiova – Sportul 3-0
A jucat la: Electroputere (1975-1977), U Craiova (1977-1987), Steaua (1987-1992), Rapid (1992-1993)
Debut la echipa naţională: 08.04.1981, Israel – România 2-1
Palmares:
– câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua (1989)
– 4 titluri de campion al României: două cu U Craiova (’79-’80, ’80-’81) şi două cu Steaua (’87-’88, ’88-’89)
– 4 Cupe ale României: două cu U Craiova (’77-’78, ’82-’83) şi două cu Steaua (’88-’89, ’91-’92)
– a participat cu echipa naţională la CE 1984
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp