ULTIMĂ
ORĂ

Narcis Sofianu vrea curățenie în instituții. De pile și nepoate

Narcis Sofianu, candidatul PNL pentru Primăria Pitești a comentat astăzi modul în care sunt angajate unele persoane în cadrul instituțiilor de stat. Liberalul consideră că mulți bugetari sunt pregătiți foarte prost, iar din această cauză apar foarte multe probleme. „Nu poți să faci performanță dacă la anumite departamente angajezi nepoate și amante. Din această cauză au fost întârzieri la pasajul de la podul viilor, din această cauză au fost proiecte europene nerealizate, din această cauză a eșuat proiectul Molivișu și lista poate continua. Nu poți să faci nimic cu oameni incompetenți.” Mai mult decât atât, Sofianu a mai criticat și modul în care sunt tratați în momentul de față mulți angajați ai instituției. Acesta consideră că „dacă se vrea să se țină angajații ar trebui să le fie oferit pachete salariale atractive, dar și cursuri de formare plătite de firmă. Nu poți să îi ceri unei persoane care câștigă 2000 de lei pe lună să își plătească singur cursurile”.

Mai mult decât atât, Narcis Sofianu consideră că în cazul în care va ajunge edilul Piteștiului, astfel de funcționari vor pleca singuri. „Nu am să dau pe nimeni afară, dar o să plece singuri. Sper ca salariații care își fac treaba să rămână, iar cei care nu și-o fac vor pleca singuri” a spus consilierul județean.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.