Ne plângem că nu avem medici! Spitalul Județean Argeș, mai mulți angajați decât Institutul Fundeni!

DISTRIBUIȚI
spitaLUL JUdetean arges

Spitalul Județean Argeș dovedește cu fiecare ocazie că are un management dezastruos, pornind de la conducerea unității și până la Consiliul Județean. De ani de zile, pacienții se plâng de atitudinea asistentelor și a doctorilor, investițiile întârzie să apară, chiar dacă s-au făcut promisiuni peste promisiuni, iar organigrama spitalului dovește, încă o dată, că a fost făcută după principii cunoscute doar de foștii directori.

1827 de angajați, dar personalul este insuficient

Spitalul Județean Argeș are potrivit organigramei, nu mai puțin de 1827 de angajați. Ce-i drept, aceasta cuprinde și secțiile care își desfășoară activitatea în alte locații și nu în unitatea din cartierul Găvana. Dar cu toate acestea, în luna iunie 2017, Consiliul Județean Argeș a aprobat 1751 de posturi de execuție și 76 de conducere. În comparație cu Institutul Clinic Fundeni din Capitală, Spitalul Județean Argeș se poate „lăuda” cu aproape 500 de posturi în plus. Singura diferență între cele două unități când vine vorba de angajați este la capitolul medic, unde Spitalul Județean Argeș are doar 204 medici pe secții, iar unitatea din București – 224. Cu toate acestea, pacienții sunt tratați, de multe ori, cu dispreț, fiind obligați să aștepte și șase-șapte ore pe holurile spitalului până să fie consultați de un doctor sau să fie băgați în seamă de o asistentă. O întâmplare recentă a fost adusă în fața opiniei publice de liberalul Gelu Tpfan care a povestit că un angajat de-al său a fost nevoit să se întoarcă acasă și să sune la Ambulanță pentru a fi băgat în seamă de doctorii de pe UPU. „A fost nevoit să meargă acasă, să cheme salvarea și nici așa nu s-a rezolvat, s-a dus până la urmă la București. Este vina sistemului. La Spitalul Județean e o sală de așteptare tip saună, cu timpi de așteptare măsurați în ore. Vina aparține managemntului defectuos, sunt 1827 de posturi în spital! Schema de personal e neadecvată specificului secțiilor, comportamentul celor de acolo e neadecvat, aparatura este defectă sau veche. Aș vrea ca cineva să ne dea câteva răspunsuri la problemele de acolo, nu mă refer la directorul interimar, care este inginer, ci la domnul Manu, care a fost director acolo”, a declarat Gelu Tofan.

Pacienții sunt lăsați să moară pe holurile spitalului

Personalul medical de la Spitalul Județean Argeș încearcă cu fiecare ocazie să demonstreze că vine la serviciu pentru a conversa cu colegii sau pentru orice altceva în afară de a îngriji pacienții. Un astfel de caz s-a întâmplat în urmă cu aproximativ două săptămâni, când o bătrână a leşinat pe holul de la Urgenţe în timp ce aştepta, într-o cădură insuportabilă, să îi vină rândul să fie consultată de un medic. Când şi-a pierdut conştienţa, rudele disperate au dus-o pe braţe până la Camera de Gardă. Bătrâna purtată pe braţe până la uşa Urgenţelor aştepta de două ore să fie consultată de un medic. În ciuda rugăminţilor disperate ale familiei, o asistentă le-a spus că trebuie să respecte triajul: „Nu e vina mea, că o ţin eu aici! Aţi înnebunit? Aţi înţeles? Păi da’ îmi spuneţi… Veniţi… Păi ce să-i fac? Să o iau în braţe? Doamnă, ce să-i fac?”. Deşi bătrâna abia mai putea să stea pe scaun, asistenta i-a recomandat să bea un pahar cu apă. Replica ei a stârnit reacţii şi din partea celorlalţi oameni din camera de gardă. În tot acest timp, femeii i s-a făcut rău şi şi-a pierdut cunoştinţa. Cei care o însoţeau au dus-o în braţe până la uşa medicilor. După acest episod, conducerea Spitalului Județean Argeș a anunțat că va demara o anchetă internă, asistenta respectivă riscând cel mult să fie mutată pe altă secție. Din acel moment, tăcere deplină! Potrivit președintelui Consiliului Județean Argeș, până în acest moment nu a fost luată nicio măsură, asistenta respectivă continuând să interacționeze cu pacienții, fapt ce ar putea duce la izbucnirea unui nou scandal.

Chetă între medici și asistente pentru medicamente și dezinfectanți

Consiliul Județean Argeș alocă anual sume destul de mari pentru Spitalul Județean Argeș, dar medicii și asistentele sunt de multe ori obligate să pună mână de la mână pentru a cumpăra dezinfectanți și medicamente pentru pacienți. Astfel, sumele infime care se strâng nu pot acoperi necesarul, astfel igiena din spital lasă de dorit. Pacienții s-au plâns de nenumărate ori că au fost băgați în sala de operație fără a fi igienizată corespunzător sau că noaptea se trezesc cu gândaci în saloane. Un exemplu recent îl reperezintă cazul bebelușui mort după ce a fost născut perfect sănătos. În luna martie, mama copilului spunea că „infirmierele şi asistentele care umblau cu copiii nu purtau măşti şi mănuşi. Mai mult, la un moment dat, o infirmieră a venit cu trei copii pe un braţ, ţinându-i ca pe sarmale, iar cu cealaltă îşi ştergea nasul în timp ce strănuta” – dezvăluie Ionela Ciupitu, acreditând ideea că unele cadre medicale de la Neonatologie vin la serviciu şi când sunt bolnave, riscul de îmbolnăvire a copiilor abia născuţi, cu imunitate aproape zero, fiind enorm. Şi cum ar putea lipsi de la serviciu când o zi de concediu medical ar însemna o zi fără şpăgi!”. În acest condiții, argeșeni ce pretenții ar putea să aibă ca aparatura veche de ani de zile să fie schimbată și să fie tratați corespunzător?

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here