Neagu Djuvara a încetat din viață la 101 ani

DISTRIBUIȚI

Neagu Djuvara a încetat din viață la 101 ani, notează StirileTVR.ro. A fost una dintre cele mai îndrăgite personalităţi culturale ale României, apreciat pentru spiritul său viu, pentru eleganţa şi pentru erudiţia sa.

Neagu Djuvara avea reguli stricte. Se trezea târziu, bea o cafeluţă sau un ceai aromat, ciugulea ceva frugal, şi, abia când ziua era mai pe trecute, începea să scrie, cu mintea plină de fapte şi amintiri, mărturisea Djuvara într-un interviu acordat Danielei Zeca Buzura pentru emisiunea Mic dejun cu un campion. Istoria, pe care o citim de regulă în cărţi, Djuvara a trăit-o direct.

Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916 (S.N. 31 august 1916) la Bucureşti într-o familie aristocrată. Tatăl, Marcel Djuvara, era dintr-o familie de aromâni din zona Pindului stabiliţi în Ţările Române la sfârşit de secol XVIII. A fost şef de promoţie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, apoi căpitan de geniu în armata română şi a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Mama, Tinca  Grădişteanu, aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni descendenţi ai voievodului Basarab, aristocraţi înrudiţi cu familiile Cîmpineanu, Sturza, Ghica şi Mavrocordat şi care care au dat României politicieni, diplomaţi şi universitari. Povestea acestor familii avea să o spună Neagu Djuvara în volumul ”Ce-au fost „boierii mari“ în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI–XX)”, publicat în 2010.

Djuvara spunea, mai în glumă, mai în serios, că s-a îmbogăţit din cărţile pe care le-a scris. Printre cele mai cunoscute cărţi publicate de reputatul istoric se numără:

„Civilizaţii şi tipare istorice” (1975),

„Între Orient şi Occident. Țările române la începutul epocii modern” (1995),

„O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (1999),

„Cum s-a născut poporul român” (2001),

„Amintiri din pribegie” (2010),

„Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara” (2014).

Între pasiunile sportive – echitaţia, tenisul, paraşutismul şi schiul.  „Doua sporturi am practicat mai intens, schiul şi echitaţia”, a povestit Neagu Djuvara, într-un interviu acordat sport-inromania.ro.

Oficial,  Neagu Djuvara este casatorit înca din 1938 cu France şi deşi sunt despărţiţi de mai mult de 40 de ani, vorbesc zilnic la telefon. El la Bucureşti, ea la Paris. Sustine ca a iubit-o cel mai mult pe Mia Prodan, pe care o cunostea din adolescenţă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here