Nesimţire cruntă! În Piteşti se fură instalaţiile de sărbători!

Primăria Municipiului Pitești face apel către cetățeni pentru ca, în virtutea spiritului civic, să sesizeze organele abilitate în cazul în care observă intenții de vandalizare a instalațiilor de iluminat public ornamental.

Din păcate, așa cum ne-au sesizat și mai mulți cetățeni, luminile arcadelor din zone precum Calea Craiovei și strada Exercițiu, pe alocuri, nu funcționează. După verificări efectuate în teren, lucrătorii de la SPEP au depistat că mai multe instalații sau beculețe au fost furate. Aceste sustrageri de pe domeniul public au fost posibile deoarece ornamentele sunt realizate cu montaj la sol, deci ușor de accesat.

Distribuie prietenilor

Municipalitatea atrage atenția că sustragerea, distrugerea sau deteriorarea oricăror bunuri aflate pe domeniul public, toate acestea constituie infracțiuni și se pedepsesc conform legii. Mai mult, zonele amintite sunt monitorizate video și vor fi supravegheate în vederea descurajării unor asemenea acțiuni reprobabile.

Începând din acest an, au fost montate ghirlande luminoase și ornamente festive în mai multe cartiere piteștene, iar acțiunea va continua.