Niște indicatoare rutiere sunt capcane în serie pentru șoferii care tranzitează Câmpulungul!

DISTRIBUIȚI

Niște indicatoare rutiere sunt capcane în serie pentru șoferii care tranzitează Câmpulungul! Pe o distanţă de doar câteva sute de metri, mai multe indicatoare rutiere, încurcă şoferii care nu cunosc zona şi se lasă ghidaţi de ele.

Asta pentru că o schimbare în trafic atrage multe amenzi de circulație! Pe strada Constantin Brâncoveanu se circulă în ambele sensuri, între Tabaci şi podul de la „Chimic”, spun autoritățile locale.

Dar nu au făcut nimic în acest sens, adică să înlocuiască și indicatoarele rutiere. Polițiștii rutieri spun că în cazul unui eveniment rutier, amenzile și sancțiunile vor fi aplicate în funcție de indicatoarele de pe aceste străzi, adică cele pentru restricționarea traficului pe un sens.

Cei de la primăriei au decis să facă acest lucru pentru că au apărut mai multe șantiere pentru amenajările urbanistice. Astfel se mai reduce ocolul cauzat de închiderea tronsoanelor din principalele afectate de lucrările de asfaltare şi pavare a trotuarelor, desfăşurate, momentan, pe Republicii.

Restricția sensului unic a fost ridicată, potrivit primarului Liviu Țâroiu, înainte să fie blocată Negru Vodă, pentru a-i acomoda pe conducătorii auto cu noua regulă.

Și lucrările care încep în centrul Câmpulungului i-au determinat pe aleșii locali să recurgă la aceste modificări în traficul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here