Noi imagini spectaculoase cu suprafaţa planetei Pluto

 

pluto, planete, univers, NASA, nava_new_horizonLa 4 luni după ce nava New Horizon, aparţinând Agenţiei Naţionale Spaţiale Americane, a intrat în atmosfera planetei Pluto, vehiculul a fost capabil să transmită imagini de înaltă rezoluţie cu suprafaţa cartorgafiată. Fotografiile înfăţişează relieful acestei planete, care se compune din cratere adânci, zone vaste acoperite cu gheaţă şi munţi înalţi. Pentru a obţine asemenea imagini, la bordul navei a fost amplasat un mecanism special, denumit LORRI („Long Range Reconnaissance Imager”). Cu ajutorul acestuia, au fost obţinute cadre de la o altitudine de aproximativ 17.000 km, pe parcursul a 60 de secunde. Imaginile au o rezoluţie de aproximativ 70-80 m/pixel. Cele mai bune fotografii au fost asamblate în cadrul unei animaţii, care simulează zborul navei New Horizon deasupra planetei Pluto.

În acelaşi timp, a fost folosit un dispozitiv de tip MVIC („Multispectral Visual Imaging Camera”), pentru a scana anumite zone de pe suprafaţa planetei Pluto. Astfel, a fost posibilă identificarea structurii straturilor geologice ale planetei, pe care cercetătorii le vor studia în detaliu, pentru a afla modul în care acestea s-au format de-a lungul timpului.

 

În luna august a acestui an, conducerea NASA a aprobat continuarea misiunii întreprinse de nava New Horizon. Noile cercetări vor debuta la începutul anului 2019.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.