Numărul mare de incendii din ultima perioadă a dat bătăi de cap pompierilor. Zi de zi, în ultimele săptămâni în Argeş au loc incendii din cauza arderilor necontrolate de vegetaţie. Şi pe parcursul zilei de ieri pompierii s-au luptat cu flăcările. În continuare iată bilanţul zilei de ieri:
– 13.07, un autocamion de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Mioveni a intervenit în orașul Mioveni, cartier Colibași, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată.
Au ars: aproximativ 1000 mp de vegetație uscată;
Sursa probabilă: efect termic;
Împrejurarea: fumatul în locuri nepermise;
– 13.49, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Garda de Intervenție nr. 2 Vedea a intervenit în comuna Poiana Lacului, sat Păduroiu Vale, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la miriște.
Au ars: aproximativ 5000 mp miriște de grâu, 3 ha de vegetație uscată și 100 mp lan de ovăz;
Sursa probabilă: flacără;
Împrejurarea: foc deschis în spații deschise;
– 16.23, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detașamentul de Pompieri Bradu a intervenit în comuna Căteasca, sat Gruiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată de pe izlaz.
Au ars: aproximativ 60000 mp de vegetație uscată;
Sursa probabilă: flacără;
Împrejurarea: folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul;
– 17.16, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detașamentul de Pompieri Bradu a intervenit în comuna Căteasca, pe A1, km. 96, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anvelopa unui autotren încărcat cu praf de calcar.
A ars: anvelopa de pe partea stângă a semiremorcii;
Sursa probabilă: frecare;
Împrejurarea: frecare (blocare cameră de frânare);
– 19.36, trei echipaje cu trei autospeciale cu apă şi spumă, un autocamion de intervenție, o autoscară mecanică și un echipaj cu ambulanța SMURD de la Detașamentele de Pompieri Curtea de Argeș, Mioveni și Pitești au intervenit în comuna Domnești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui magazin. La intervenție a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Domnești, cu o autospecială.
Au ars: acoperișul din lemn, acoperit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 400 mp;
Sursa probabilă: flacără;
Împrejurarea: foc deschis în spații deschise;
– 20.58, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Secția de Pompieri Costești a intervenit în comuna Buzoești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată.
Au ars: aproximativ 3 ha de vegetație uscată și 20 de tone de gunoi menajer;
Sursa probabilă: efect termic;
Împrejurarea: fumatul în locuri nepermise;
– 22.41, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detașamentul de Pompieri Bradu a intervenit în municipiul Pitești, strada Ge. Dimitrie Boteanu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată.
Au ars: aproximativ 2000 mp de vegetație uscată și mărăciniș;
Sursa probabilă: flacără;
Împrejurarea: folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul;
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp