ULTIMĂ
ORĂ

O gravidă, doi copii și patru adulți răniți grav! O mașină scăpată de sub control a făcut prăpăd!

Un grav accident a avut loc aseară pe Drumul Național 76, între două autoturisme care s-au ciocnit violent. O femeie însărcinată, doi copii și alți patru adulți au fost răniți în urma impactului. Echipele de salvatori au ajuns rapid la fața locului, preluând victimele și transportându-le la spital pentru îngrijiri medicale.

Accidentul s-a produs în apropiere de localitatea Vălișoara, când șoferul unui autoturism, care circula dinspre Deva spre Brad, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu mașina care circula din sens opus. Un martor a declarat: „Șoferul de pe contrasens a venit cu viteză, a derapat și a lovit mașina lor”.

Martorii au fost cei care au apelat numărul de urgență 112. La locul accidentului au fost trimise mai multe autospeciale de descarcerare și cinci ambulanțe. Potrivit Roxanei Mateuț, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte persoane: cinci adulți și doi copii. Două dintre victime au rămas încarcerate într-unul dintre vehicule, iar echipele de salvatori au intervenit pentru a le extrage din fiarele contorsionate. Toate victimele au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spitalul din Deva.

Din cauza impactului violent, bucăți din cele două autoturisme s-au împrăștiat pe o distanță mare, iar pe asfalt s-a scurs o cantitate semnificativă de combustibil. „Existând riscul izbucnirii unui incendiu la unul dintre autoturisme din cauza scurgerilor de combustibil, pompierii au acționat și pentru eliminarea acestui pericol”, a adăugat Roxana Mateuț.

Poliția a deschis un dosar penal pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.