O nouă materie în școli! Se întâmplă de anul viitor!

O nouă materie în școli! Se întâmplă de anul viitor!

O nouă materie în școlile din România. Începând de anul viitor, elevii de clasa a XII-a vor putea studia disciplina opțională „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România”. Programa disciplinei a fost aprobată prin ordinul ministrului Educației publicat deja în Monitorul Oficial.

CITEȘTE ȘI: ARGEȘ MALL! TOATE MAGAZINELE ȘI RESTAURANTELE AICI! LISTA COMPLETĂ!

„Disciplina școlară „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România” face parte din oferta națională pentru curriculumul la decizia elevului din oferta școlii din învățământul liceal. Ca urmare a adoptării Legii nr. 296/2022 privind introducerea disciplinei „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România”, prezenta programă școlară a fost elaborată în cadrul grupului de lucru constituit la nivelul Ministerului Educației.”, se arată în nota de prezentare.

Programa a fost elaborată pentru 1 oră/săptămână, pe durata unui an școlar, pentru clasele a XII-a/a XIII-a din învățământul liceal. Noua materie școlară, „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România” este structurată conform actualelor programe școlare existente și cuprinde competențe generale, competențe specifice și exemple de activități de învățare, conținuturi, studii de caz și sugestii metodologice.

„Această programă școlară relevă nu doar faptele de la sfârșitul anului 1989, ci și consecințele acestora, acțiunile care s-au manifestat pe diverse planuri, unele cu repercusiuni în contemporaneitate. Noul curs opțional prezintă drumul parcurs de la dictatură la democrație în România. Opționalul contribuie la stimularea gândirii critice asupra evenimentelor, pe baza documentelor avute la dispoziție, și încurajează proiectele personale și de grup ale elevilor privind unele momente ale revoluției, inclusiv cele de istorie locală.

Atât prin educația în spiritul valorilor umaniste și democratice, cât și prin promovarea democrației și a statului de drept, noua programă contribuie la dezvoltarea competențelor-cheie europene precum competență personală, socială și a învăța să înveți, respectiv competența de sensibilizare și exprimare culturală. Spiritul proactiv și responsabil, exprimarea opțiunii pentru un set de valori, creativitatea și inițiativa personală sau derularea de proiecte se înscriu ca forme de manifestare ale competențelor-cheie.”, conform notei de prezentare.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
© 2024 Ziar Obiectiv.