O parte din cele aproape 80 de miliarde de euro de la UE vor ajunge și în Argeș

Președintele României Klaus Iohannis a declarat la Bruxelles, la finalul Consiliului European care a început vineri, că România va primi în total 79,9 miliarde de euro din planul de recuperare de 750 de miliarde euro și din bugetul multianual 2021 – 2027 al UE, în valoare de 1.074 de miliarde de euro.

Distribuie prietenilor

După discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere, am obținut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este, de asemenea, foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani va fi folosită pentru relansare, pentru revigorare economică. Repet, 79.917.000.000, deci 80 de mii de milioane de euro vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiți să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică”, a declarat președintele României.

Este un succes al administrației prezidențiale și un succes pentru România deoarece acești bani vor fi folosiți pentru dezvoltare și relansare economică. “Cu toții am urmărit evoluția dezbaterilor de la Bruxelles. A fost un eveniment de mare importanță, fiind adoptat un plan istoric menit să susțină economia Europei. România a primit aproape 80 de miliarde de euro pentru reconstrucție și dezvoltare. Este un succes al administrației prezidențiale și un succes al României. O parte din cele 80 de miliarde de euro de la UE vor ajunge și în Argeș pentru a susține proiectele noastre de dezvoltare din domeniul infrastructurii, sănătății, educației, dezvoltării rurale sau reformei administrative”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Gelu Tofan.