prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Obligatoriu victorie la Craiova

„Noi suntem principalii vinovaţi pentru înfrângerea de la Oradea, fără a lua în discuţie problemele de arbitraj”, a fost concluzia pe care George Ziguli, directorul tehnic de la BCM U Piteşti, a desprins-o după prima etapă a noul campionat din Liga Naţională de baschet. Şi în runda a doua, deţinătoarea Cupei şi Supercupei României va evolua tot în deplasare, la Craiova, contra unei formaţii ambiţioase, în faţa căreia piteştenii au pierdut de două ori în precedentul sezon.
„La Craiova nu avem voie să pierdem“
De altfel, ultima victorie a Piteştiului contra oltenilor datează din 26 ianuarie 2011, atunci când, în Sala Sporturilor Trivale, echipa noastră a învins cu scorul de 89-72. Cu toate acestea, BCM U Piteşti nu are decât varinata victorie în partida care va avea loc mâine, cu începere de la ora 19. „La Craiova nu avem voie să pierdem. Orice înfrângere ne-ar îndepărta de obiectivul trasat de conducerea administrativă. Nu va fi însă uşor, pentru că toate echipele s-au întărit. Inclusiv Craiova are o echipă mai bună decât anul trecut. Toată lumea ne tratează ca favoriţi, după ce am câştigat şi Cupa şi Supercupa României şi îşi iau astfel toate măsurile la meciurile cu noi”, spune Sorin Căprărescu. Altfel, SCM Craiova vine după o victorie importantă în prima etapă, scor 72-67, la Timişoara şi cu siguranţă îşi va vinde scump pielea în confruntarea de mâine, care va fi oficiată de o brigadă de arbitri formată din Alexandru Olaru, Mircea Faur şi Dragoş Nicolae.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs