prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Oficial! Când vom circula de la Craiova la Pitești numai pe drum expres? Vestea așteptată de toți șoferii!

Constructorul turc Ozaltin finalizează lucrările pe Lotul 1 al drumului expres Craiova – Robănești (18 km) din cadrul proiectului Craiova – Pitești, pentru a permite deschiderea circulației pe acest segment până la sfârșitul lunii noiembrie, a declarat miercuri directorul general CNAIR, Cristian Pistol.

CITEȘTE ȘI: Peste 1000 locuri de muncă disponibile pe șantierul autostrăzii! Ce salarii sunt oferite?

După ce și firma de construcții UMB din Bacău va deschide, parțial, circulația pe tronsonul 4 Colonești – Oarja – Pitești (32,82 km) al drumului expres, printr-o descărcare fără un nod rutier conectat la autostrada A1, șoferii vor putea circula fără întreruperi pe autostradă de la Craiova până la intrarea în București. În acest context, Lotul 3 al companiei Aktor de pe Autostrada A0 București Sud va rămâne singurul segment lipsă pentru o legătură completă pe autostradă de la Craiova la Constanța. Grecii au primit deja trei amânări anul acesta, cu promisiunea că tronsonul va fi inaugurat până la sfârșitul lui 2024; totuși, directorul CNAIR a declarat că „cel mai probabil” acesta nu va fi finalizat anul acesta. Problemele principale sunt la unele pasaje, iar CNAIR a informat pentru Economedia că așteaptă finalizarea tuturor pasajelor, fără soluții provizorii.

„Ultimele intervenții înainte de deschiderea circulației pe tronsonul 4 al DEx12 (Craiova – Pitești)! Până la sfârșitul lunii noiembrie se va circula pe primii 20 km ai acestui tronson, între Colonești și Albota, precum și pe 7 km de drumuri ce vor asigura legătura cu D65 și DN65A, prin 3 sensuri giratorii (Costești, Broșteni și Albota)”, a anunțat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

După rezilierea contractului cu antreprenorul inițial, Tirrena Scavi (2022), CNAIR a atribuit continuarea lucrărilor companiei Ozaltin, care a reluat șantierul în toamna anului trecut, cu stadiul de execuție la aproximativ 55%.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs