prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

OFL Pitești – acțiune caritabilă!

Acțiune de suflet organizată de TNL și OFL Pitești, plecând de la ideea că donând sânge poți oferi o șansă în plus la viață.
Astăzi, împreună, am mers la Centrul de Transfuzii din Pitești, unde am donat sânge. Scopul acestei acțiuni umanitare este unul nobil. Ne-a unit gândul că fiecare picătură din sângele nostru poate oferi o picătură in plus de viață, dar și o bucurie pentru cei care sărbătorile de iarnă nu înseamnă decât continuarea Iuptei cu neajunsurile.
„Prin acțiunea noastră comună putem ajuta pe cei a căror viață se scurge lent așteptând licoarea miracol care îi poate ajuta să supraviețuiască. Iar cu tichetele de masă obținute vom asigura daruri copiilor de la Asociația pentru copii cu autism „Zâmbește, împreună învingem!”, dar și unor familii nevoiașe din Pitești.
MULȚUMIM celor care s-au alăturat campaniei noastre! Ei sunt aceia care au înțeles că a dărui nu e doar un gest nobil, ci și util. Răspunsul lor este dovada că împreună putem uni inimi” au anunțat femeile liberale pe pagina oficială.
Acțiunile de acest fel vor continua și pe parcursul anului viitor, pentru că, nu-i așa, semenii noștri au nevoie de sprijin nu doar în preajma sărbătorilor.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs