Ordin al lui Calinic, încălcat de unii preoți…

18

 

La urechile Înalt Prea Sfințitului Calinic au ajuns, de curând, informații conform cărora enoriașii care locuiesc la bloc nu mai deschid ușile preoților care vin de sărbători. Motivul îl reprezintă faptul că oamenii s-au săturat să le mai dea bani ori de câte ori aceștia le intră în case iar în același timp, îi deranjează faptul că atunci când își fac apariția, preoții bat cu putere în uși de cel puțin două-trei ori, de zici că se dărâmă blocul. Din acest motiv, ÎPS Calinic le-a interzis acestora să mai recurgă la astfel de acte și să își facă simțită apariția pe scara blocului doar prin cântări. În acest fel, oamenii vor deschide ușile de bunăvoie. Numai că o parte dintre supușii lui Calinic nu au dat ascultare acestei porunci și, când au venit cu Botezul, au bubuit în ușile apartamentelor la fel ca înainte. Iar cum era și de așteptat, nu mulți au fost cei care le-au și deschis…