Pădurar băgat în spital de rudarii din Lereşti…
Zeci de hectare de pădure de pe teritoriul comunelor limitrofe municipiului Câmpulung arată ca după o explozie nucleară. Sute de copaci tăiaţi în batjocură, rămăşite aruncate pe stradă şi gunoi… din plin! Tot acest tablou este realizat „minuţios” de către rudarii din Lereşti care taie mesteceni şi nu numai, pentru încălzirea locuinţelor, pentru măturoaie sau comercializare.
Jandarmii fac nenumărate acţiuni, zi şi noapte, în a-i surprinde pe cei care creează asemenea probleme fără pic de responsabilitate şi în batjocură. Doar că toată acţiunea o putem numi „Jocul de-a şoarecele şi pisica”, asta pentru că, atunci când vin cu căruţele, se supraveghează aceşti indivizi şi, dacă văd paznici sau jandarmi, se sună între ei şi îşi schimbă direcţia de mers sau se ascund. Şi cel mai rău este faptul că sunt şi oameni care văd ce se întâmplă, însă au o teamă destul de mare să spună numele făptaşilor.
Din surse oficiale am aflat că pădurarul din zonă a fost implicat într-un scandal, asta pentru că a încercat să-i muştruluiască pe cei prinşi în fapt. Doar că s-a ales şi înjurat, şi batjocorit, şi bătut.
„Pădurarul de acolo, de pe Pojorâta, este un om cunoscut. A venit bătut de unul dintre rudarii de acolo. Omul a ajuns la urgenţă, în spital, cu tensiunea 24, a venit a doua zi cu tensiunea 20, primeşte tratament pentru hipertensiune şi a primit concediu medical. Este terifiat şi vrea să renunţe la locul de muncă, pentru că este sătul.”, a spus persoana care a îngrijit pădurarul.
Mai ales că, în urma multor acţiuni de acest gen, romii s-au obişnuit că nu le poate face nimeni nimic şi fac doar ce vor, indiferent de urmări. „Ei fac regulile… sper să se poată face ceva în sensul acesta. Sunt oameni şi ei. trebuie să se încălzească. Dar dacă primesc bani pentru ajutor de încălzire, ce fac cu ei, dacă se duc să taie pădurea? Primesc ajutoare sociale. Dar ce fac cu banii? În afară să primească, să mai şi ofere”, a continuat aceeaşi persoană.
Toate amenzile luate de la Ocolul Silvic de către cei în cauză intră la impozite, la Primăria de unde provin, fapt ce duce la majorarea datoriilor din cadrul Primăriei. Dacă administraţia locală transformă amenzile în ore în folosul comunităţii, romilor le este şi mai uşor să meargă iar în pădure, pentru că, oricâte amenzi vor primi, nu vor plăti nimic.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.