Pandelică, omul lui Pendiuc – mazilit de PSD Argeş!

DISTRIBUIȚI

Reprezentanţii PSD Argeş au avut un cuvânt greu de spus în CEX-ul organizat ieri seară. Social democraţii argeşeni l-au mazilit pe Bogdan pandelică din fruntea ANPC. Din câte se pare, apropierea de Pendiuc şi relaţiile de rudeni cu o anumită persoană au stat la baza deciziei PSD Argeş.

Liderii PSD aveau de gând să îl dea jos pe Pandelică din funcţia de preşedinte al ANPc încă din perioada Guvernului Tudose, dar acesta a fost protejat de fostul premier. Acum, după ce Viorica dăncilă a ajuns în fruntea Guvernului, social democraţii nu au mai avut niciun obstacol.

Bogdan Pandelică a venit la conducerea ANPC pe cărări bătute. Între august 2012 și august 2013 a fost vicepreședinte al ANPC, iar în 2009, timp de nouă luni şi a ocupat chiar funcția de președinte al Autorității. Între cele două funcții, a mai fost și consilier local și consultant la Consiliul Județean Argeș.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here