Paratrăsnete în biserici pe banii enoriașilor
În urma controalelor efectuate de cei de la ISU după incendiul din Club Colectiv, asupra bisericilor nu s-au luat măsuri drastice, cu toate că acestea sunt locuri cu risc maxim de izbucnire a unui foc mocnit. Nu au fost închise, deși poate unele ar fi întrunit astfel de condiții, însă li s-au impus remedierea unor probleme până la următoarele verificări. Una dintre acestea a fost montarea de paratrăsnete, acolo unde a fost cazul.
Se cer donații la finalul slujbelor
În Argeș sunt câteva biserici care trebuie să își monteze paratrăsnete. Această măsură a fost impusă de cei de la ISU după ce au studiat amplasamentul lăcașului de cult. Bisericile construite astfel în zone deschise, care nu au clădiri mai înalte decât ele prin jur, trebuie să își monteze obligatoriu paratrăsnete. Iar investiția trebuie făcută anul acesta! Din acest motiv, unii preoți parohi s-au și apucat să demareze primii pași în achiziționarea unor astfel de accesorii, interesându-se de preț iar apoi începând să strângă banii necesari. Dar nu de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, așa cum ar fi normal întrucât biserica aparține acestei instituții! Ci de la enoriași. Mai exact, după terminarea slujbei de Duminică, preoții îi miruiesc pe creștini iar apoi le spun că trebuie să dea, fiecare, bani pentru paratrăsnet. Și nu orișicât! De pildă, ca să vă faceți numai o simplă imagine, pentru o parohie care are o înălțime de maxim 60 de metri, un paratrăsnet cu toate dotările costă în jur de 2.000 de euro plus TVA.
Prețul unui paratrăsnet poate depăși 2.000 de euro
Bun… În situația în care biserica este mai mare de 60 de metri, atunci lucrurile se schimbă, iar prețul crește cu 1.000 sau poate chiar 2.000 de euro întrucât, în astfel de cazuri, trebuie montat un altfel de paratrăsnet. Am spus mai devreme că sunt biserici din județul Argeș care au nevoie de astfel de dotări. Sunt și în Pitești astfel de parohii pe care nu putem să le nominalizăm deoarece cei de la ISU au arhivat procesele verbale de anul trecut și nu au mai avut acces atât de ușor la baza de date. Însă, avem informații de la enoriașii cărora li s-au cerut bani și cărora se continuă să li se ceară bani, din an în an, pentru refacerea acoperișurilor la biserici care par că se deteriorează la fel ca și asfaltul din Pitești. Oricum, e greu de înțeles de ce anume se solicită chetă pentru paratrăsnet, iar cheltuiala nu este suportată de Arhiepiscopie! Practic, ce ar însemna ca angajaților dintr-o instituție să li se oprească bani din salarii pentru dotarea clădirii cu paratrăsnet? Cam așa se pune problema și aici…
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.