Parcarea Mausoleului Eroilor de la Mateiaş este subiect de vrajbă

DISTRIBUIȚI

Parcarea Mausoleului Eroilor de la Mateiaş este subiect de vrajbă între două primării. Pe această suprafaţă de teren se judecă mai bine de un an administraţia Municipiului Câmpulung cu cea de la Valea Mare Pravăț.

În privinţa clădirii, părţile combatante, Câmpulung şi Valea Mare Pravăţ, n-au ce discuta ori disputa. Imobilul este al municipiului, nefăcând obiectul niciunuia dintre litigiile aflate în prezent pe rolul a două instanţe, Judecătoria Câmpulung şi Tribunalul Argeş.

Altfel stau lucrurile în privinţa terenului de sub monument, a celui de lângă monument, coasta dinspre Stoeneşti, şi a celui din faţa Mausoleului, cu destinaţie de terasă de paradă. O anexă de a cărei funcţionalitate ansamblul monumental nu se poate lipsi, întrucât aici au loc defilările Armatei de peste an.

Special pentru ritualul militar a fost construită de către municipalitate această platformă, prin umplerea unei râpe şi aducerea solului la nivelul pe care îl vedem cu toţii astăzi.

Acţiunea de partaj judiciar, iniţiată de Cătălin Solomon, se va relua, la Judecătoria Câmpulung, din punctul în care s-a oprit în decembrie 2017, după anul de pauză 2018. Astfel a decis Tribunalul Argeş, unde reclamantul a atacat hotărârea Judecătoriei Câmpulung, care a oprit procesul, întrucât cel care l-a declanşat nu a prezentat dovada – cerută în mai multe rânduri -, că imobilul ce se solicită a fi intabulat, parcarea Mausoleului Mateiaş, este înscris în cartea funciară.

În paralel cu acest litigiu de familie, omul de afaceri a iniţiat încă unul inspirat de acţiunea primarului din comuna de baştină. Solomon şi Boncoi au atacat, separat, o hotărâre a Consiliului Local Câmpulung, care, cu un an în urmă, a introdus în domeniul public 14.544 mp în zona Mausoleului.

Primul care a atacat ce au votat aleşii câmpulungeni pe 31 ianuarie 2018 a fost primarul Ion Boncoi, în calitate de reprezentant al Comunei Valea Mare Pravăţ. Pe 17 septembrie 2018, a fost înregistrat, la Tribunalul Argeş, procesul împotriva Consiliului Local Câmpulung, căruia îi cere să revoce o hotărâre din ianuarie, prin care au fost trecute în domeniul public al municipiului pământurile de la Mateiaş, cel de sub construcţii şi cel dimprejur, cu o suprafaţă de peste 14.000 mp. Acţiunea declanşată la Secţia Civilă – Contencios administrativ şi fiscal a avut, iniţial, ca părţi, Unitatea Administrativ – Teritorială Valea Mare Pravăţ, în calitate de reclamant, şi pârâtul Consiliul Local Câmpulung. Ulterior, a fost acceptat, în calitate de intervenient, Muzeul Municipal, care administrează clădirile şi pământurile de la Mateiaş.

La primul termen al acţiunii, magistratul Tribunalului Argeş le-a pus în vedere combatanţilor ca, până la următoarea înfăţişare, programată pe 17 ianuarie 2019, să depună la dosarul cauzei Hotărârea de Guvern nr.447/2002. Hotărâre care atestă că municipiul Câmpulung deţine două terenuri pe teritoriul comunei Valea Mare Pravăţ: unul de 1.500 mp, aferent Casei Memoriale „George Topârceanu”, din satul Nămăeşti, şi altul de 3.000 mp, aferent Mausoleului Mateiaş, împreună cu clădirea monumentului istoric.

Pe 5 octombrie 2018, magistratul piteştean a hotărât să conexeze solicitarea celei înaintate de UAT Valea Mare Pravăţ, cu termen la data de 31 ianuarie 2019. Astfel a stabilit Tribunalul, la şedinţa din 18 ianuarie 2019, când a avut loc primul şi ultimul termen al acţiunii iniţiate de familia Solomon.

31 ianuarie 2019 este data la care s-a amânat pronunţarea pe marginea cererii Primăriei Valea Mare Pravăţ împotriva hotărârii colegilor de la Câmpulung, de a rezolva mai mult din pix decât cu acte chestiunea proprietăţilor de la Mateiaş iar pe 14 februarie este o nouă înfățișare.