Partidul fantomă, planuri îndrăznețe în campania electorală

DISTRIBUIȚI
usr arges

Planuri ambițioase pentru un partid cu 20 de membrii! USR Argeș, formațiunea politică fantomă a început campania electorală printr-o conferință de presă susținută de președintele de la Centru, Nicușor Dan. Din câte se pare, politicianul consideră că poate schimba aproape peste noapte toate neregulile din sistemul public doar cu o mână de oameni care se întâlnesc în săli de conferințe închiriate și fără sedii de partid.  „Principalul pericol pentru România este corupția, care generează întârziere de dezvoltare și sărăcie. Fie că se referă la administrația publică, fie că se referă la educație, fie că se referă la sănătate, fie că se referă la mediul economic. Pericolul este ca România să rămână în acea zonă gri de stat în tranziție, cu o justiție în tranziție, cu o economie în tranziție, în care investitorii, turiștii, se gândesc de două ori dacă să vină”, a declarat liderul USR, în cadrul unei conferințe de presă. În opinia sa, implicarea USR în viitoarea guvernare ar fi o garanție pentru continuarea eforturilor de eradicare a corupției, asta în condițiile în care tot timpul principiul majorității primează. „Eu cred că un guvern de patru ani, susținut de o majoritate din care USR face parte, poate în sfârșit să facă din România o țară occidentală”, a mai spus Nicușor Dan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here