Pasageri fără loc în avion. Ce despăgubiri trebuie să primească

DISTRIBUIȚI

Opt români care aveau bilete de zbor din București către Marea Britanie, nu au mai avut loc în avion. Ajunși la aeroport, li s-a spus să revină în alte zile, când au fost reprogramați.

Dragoş Gheorghe, unul dintre clienții companiei low-cost aflați în această situație, a povestit că avea bilet pentru zborul de duminică dimineața, dar nu a putut să se mai întoarcă în Marea Britanie. Și asta pentru că, potrivit digi24.ro, aeronava companiei de zbor a fost schimbată cu una mai mică, motiv pentru care i s-a recomandat să revină luni dimineaţă, cu trei ore înaintea checking-ului de la ora 6 pentru a fi sigur că va fi inclus printre pasageri. În aceeaşi situaţie au mai fost încă șapte pasageri, unii dintre ei fiind reprogramaţi de companie pentru 8 sau chiar 14 ianuarie.

Drepturile europene ale pasagerilor transportului aerian prevăd acordarea de despăgubiri în astfel de situații.
Dacă nu li se permite îmbarcarea, zborul este anulat sau ajung la destinaţia înscrisă pe bilet cu o întârziere de peste trei ore, pasagerii au dreptul la despăgubiri cuprinse între între 250 şi 600 de euro, în funcţie de distanţă.

Astfel, despăgubirile pentru zborurile în interiorul UE sunt de 250 de euro pentru distanțele mai mici de 1.500 km și 400 de euro pentru cele de peste 1.500 km.

În cazul zborurilor între un aeroport din UE şi unul din afara Uniunii, despăgubirile acordate sunt de 250 de euro pentru o distanță mai mică de 1.500 km, 400 de euro pentru 1.501 și 3.500 de km și 600 de euro pentru o destinație aflată la mai mult de 3.500 de km.

Dacă operatorul aerian oferă pasagerilor un zbor alternativ, cu un orar asemănător, valoarea despăgubirii poate să scadă cu 50%.

Nu se acordă despăgubiri dacă zborul a fost anulat din motive excepţionale, de exemplu din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

De asemenea, nu primesc despăgubiri nici pasagerii care au fost informați că zborul este anulat, cu două săptămâni înainte de ziua plecării sau li s-a oferit un zbor alternativ pe aceeaşi rută, cu un orar de zbor asemănător.

Chiar dacă nu aveţi dreptul la despăgubiri pentru circumstanţe excepţionale, operatorul trebuie să vă propună una din următoarele variante:

1. Rambursarea costului biletului, întreg sau corespunzător segmentului de zbor pe care nu l-aţi parcurs.

2. O altă modalitate de transport până la destinaţia finală, cu prima ocazie, reprogramarea zborului la o dată aleasă pasager.

3. De asemenea, operatorul trebuie să ofere asistenţa necesară pe durata aşteptării unui alt mijloc de transport.