DISTRIBUIȚI
verdict

O nouă pată pe imaginea Justiţiei din România. Conform jurnaliştilor de la România Liberă, judecătorul CCR Marian Enache ar fi  plagiat de la jurnaliști, cercetători și Wikipedia în trei cărți despre Parlament.

„Plagiatele din cărţile lui Enache arată o „râvnă” şi o perseverenţă care au necesitat mult timp şi care ridică întrebarea dacă nu cumva studierea efectivă a surselor şi citarea lor onestă n-ar fi luat tot atâta timp. Asta deoarece plagiatele de la Enache sunt mai „sofisticate” şi mai greu de detectat decât cele „fără perdea”, gen Victor Ponta, Mihai Tudose sau Gabriel Oprea.”, scriu jurnaliștii.

Cele trei cărţi analizate de „România liberă” au apărut la Editura „Universul Juridic” şi se numesc „Democraţia parlamentară” (2012), „Modalităţile controlului parlamentar” (2014) şi „Procesul legislativ” (2015). Cele mai grave încălcări ale regulilor academice, identificate în aceste volume, sunt „plagiatele fără sursă”.

Printre „victimele“ acestei metode sunt jurnalistul Cristian Pantazi de la Hotnews.ro, cercetătorul ştiinţific Roxana Munteanu, conferenţiarul Simona Gabriela Maşca, lectorul Viorela Ligia Văidean şi economistul Andreea Golguţ – toate de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cercetătorul Narcisa Mihaela Stoicu de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, reporterul Raluca Ghinea de la agenţia de presă Mediafax, enciclopedia online Wikipedia, consilierul parlamentar Mihai Banu, profesorul universitar Cristian Ionescu sau diferite documente ale Parlamentului României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here