Patronul restaurantului „La Cetate” a plătit să scape de pușcărie

DISTRIBUIȚI
la cetate7325827

Leonard Dobrinescu, unul dintre patronii restaurantului  „La Cetate”, din Ştefăneşti, a fost condamnat cu suspendare după ce a făcut un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Omul de afaceri a plătit prejudiciul  în valoare de 800.000 lei, iar, magistrații au decis să nu îl trimită după gratii, dându-i o sentință mult mai ușoară. Sentinţa dată de Tribunalul Argeş nu este definitivă, putând fi atacată cu apel, însă, deocamdată, nici Parchetul, nici inculpatul nu au depus o solicitare în acest sens.  

Dobrinescu, muncă în folosul comunității

Anul trecut, în preajma sărbătorilor, fraţii Leonard şi Emanoil Dobrinescu, patronii restaurantului „La Cetate” au ajuns pentru o noapte în arest, fiind acuzaţi de evaziune fiscală. Potrivit procurorilor Parchetului care au instrumentat dosarul, în perioada 2007 – 2010, fraţii Emilian şi Leonard Dobrinescu, administratorii localului, au evidenţiat în actele contabile cheltuieli fictive reprezentând prestări de servicii şi achiziţii de materiale de construcţii în valoare de 2.000.000 lei, cu ocazia construirii restaurantului şi a altor imobile. Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii a fost estimat de anchetatori la 800.000 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. Ambii au fost plasaţi apoi în arest la domiciliu, iar din ianuarie 2017, împotriva lor a fost luată măsura controlului judiciar. Atât Leonard Dobrinescu, cât şi Emanuel Dobrinescu au făcut un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Prin urmare, procesul s-a judecat într-un singur termen, în cazul lui Leonard. Tribunalul Argeş l-a condamnat pe omul de afaceri la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, fiindui fixat un termen de încercare de 3 ani. Potrivit sentinţei, Leonard Dobrinescu are mai multe obligaţii, între care, „pe durata termenului de supraveghere, obligă pe inculpat să urmeze un curs de calificare profesională“. De asemenea, judecătorii l-au condamnat pe Dobrinescu la muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş sau la Inspectoratul Şcolar Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here