Pe 26 iulie va avea loc procesiunea Sfinţilor Ioanichie şi Filofteia la Câmpulung

DISTRIBUIȚI

Pentru credincioşii din Câmpulung şi nu numai va avea loc în această vară la ei în oraş un eveniment religios important: proclamarea locală a canonizării Sfântului Ioanichie cel Nou, după cele de la Curtea de Argeş şi Bucureşti, a canonizării Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel. Ziua în care este sărbătorit acest sfânt al muscelenilor este 26 iulie, dată la care, în acest an, va fi organizată o procesiune impresionantă în Câmpulung, cu moaştele Sfintei Filofteia şi cele ale Sfântului Ioanichie cel Nou, care vor fi coborâte de la „Cetăţuia“, pentru o manifestare cum nu s-a mai ţinut până acum în oraşul nostru. Însuşi Prea Fericitul Daniel, Patriarhul României, este aşteptat să ia parte la proclamarea locală, după cele de la Curtea de Argeş şi Bucureşti, a canonizării Sfântului Ioanichie cel Nou. Acţiunea era programată să aibă loc anul trecut, dar, din cauze independente de voinţa feţelor bisericeşti din Muscel, a fost amânată pentru 2012.               
Mijlocitorul celor care vor să aibă copii
În iunie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel – Argeş, sărbătorit pe 26 iulie. Cunoscându-şi dinainte sfârşitul, părintele Ioanichie şi-a încrustat anul trecerii sale la cele veşnice, 1638, pe peretele peşterii sale, apoi, culcându-se pe patul de piatră, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Moaştele lui au fost găsite în anul 1944 de către egumenul Schitului, Pimen Barbieru, şi de monahul Isidor. În timpul comunismului s-a dat dispoziţie ca moaştele Sfântului să fie îngropate în cimitirul mănăstirii.                               
După 1990, Biserica recăpătând libertatea de a-şi manifesta misiunea în rândul credincioşilor, stareţul reînfiinţatei Mânăstiri „Cetăţuia Negru Vodă“, împreună cu tot soborul, a redescoperit moaştele Sfântului Cuvios Ioanichie Schimonahul şi le-a reaşezat,  în biserica mare a mănăstirii. Sfântul Cuvios Ioanichie este considerat un sfânt ocrotitor al familiilor şi un mijlocitor al celor care vor să aibă copii.
Pe 26 septembrie 2009, în cadrul unor ample manifestări religioase organizate la Târgovişte şi la Curtea de Argeş, odată cu ridicarea Episcopiei Argeşului şi Muscelului la rangul de arhiepiscopie, a avut loc şi proclamarea locală a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, a Sfântului Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti, şi a Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Iată că, în acest an, pe 26 iulie, de sărbătoarea Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel, cano­nizarea sa va fi proclamată şi la Câmpulung, în cadrul unui eveniment fără precedent pentru zona noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here