prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Pentru cei care devin „gloabe“, Vasile Popa vrea de la Moşul un şpriţ, un grătar şi sănătate!

Soţia şi fiica lui Vasile Popa, directorul  tehnic al echipei din Liga a III-a,  SCM Argeşul Piteşti, au şi făcut bradul de Crăciun pe care l-au împodobit cu globuleţe, lumânări şi beteală, şi aşteaptă marea sărbătoare, ca Moşul să vină cu sacul plin. „Sigur că îl aşteptăm pe Moşul, dar nouă, celor care nu mai suntem copii şi tindem să devenim <gloabe>,  vreau să ne aducă sănătate,  un şpriţ, un grătar, voie bună şi împliniri profesionale!”, spunea fostul jucător la Argeşului, Vasile Popa.
Lista celor patru
După finalul turului de campionat al Ligii a III-a, antrenorul de la SCM Argeşul Piteşti, Cristi Negru, a dat cinci jucători afară: Fundulea, Nicolescu, Neagoe, Oprea şi Pătrănoiu. După Şedinţa de analiză care se va ţine până la sfârşitul anului, se va mai renunţa şi la alţi jucători. În schimb, conducerea tehnică şi administrativă a echipei are deja făcută o listă cu trei jucători de câmp şi un portar, pe care îi vor aduce în această iarnă la SCM Argeşul Piteşti.   

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs