Percheziții de amploare ale DIICOT în Argeș: Zeci de suspecți căutați

23

În această dimineaţă, poliţiştii specializați în combaterea criminalității organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. descind la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, specializate pe trafic de persoane. La data de 11 iunie a.c., polițiștii Direcţiei de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., efectuează 23 percheziții domiciliare în județele Dâmboviţa, Ilfov, Timiş, Sibiu, Vrancea, Argeş şi Vaslui. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul  2013, pe raza județelor Dâmbovița, Argeș și Timiș, s-a constituit un grup infracţional organizat cunoscut cu preocupări infracționale pe linia traficului de persoane, traficului de minori și proxenetismului, potrivit unui comunicat DIICOT.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că victimele au fost atrase de stilul de viață opulent al membrilor grupului, fiind  racolate prin metoda ”lover boy” încă din perioada minoratului, din medii defavorizate, familii cu venituri mici sau dezorganizate. Ulterior, persoanele vătămate erau exploatate pe teritoriul României, iar după împlinirea vârstei de 18 ani erau exploatate sexual în țări precum Irlanda, Marea Britanie și Germania. Tinerelor li se promitea faptul că banii obținuți din practicarea prostituției vor fi investiți în case și mașini pe care le vor avea împreună cu partenerii lor de viață, membri ai grupului infracțional organizat, însă de cele mai multe ori aceștia racolau și  alte tinere pe care le exploatau sexual pe teritoriul Irlandei sau a altor țări, sub atenta supraveghere a membrilor grupului. Întrucât  membrii grupului au evitat să își achiziționeze bunuri în nume personal, de cele mai multe ori aceștia le-au înregistrat  în numele tinerelor pe care le exploatau sexual, pentru a le câștiga încrederea. Totuși, în permanență suspecții  își exercitau  controlul asupra victimelor, în fapt fiind adevărații beneficiari ai bunurilor. Cercetările efectuate au relevat  faptul că gruparea infracțională era organizată pe  baza principiului subordonării ierarhice, respectiv, doi suspecți, soț și soție, erau liderii segmentului care funcționa în Irlanda, un alt suspect, liderul segmentului care funcționa în Germania, iar un alt membru al grupului își desfășura activitatea pe teritoriul Angliei, acesta din urmă aderând la grupul infracțional organizat la începutul anului 2017, cu intenția de a dezvolta gruparea infracțională pe teritoriul acestui stat.

Activitatea infracțională desfășurată în  Irlanda, Marea Britanie și Germania era sprijinită prin activități de racolare și exploatare interne de către alţi membri ai grupului. La sediul DIICOT- Structura Centrală vor fi aduse în vederea audierii un număr de 46 de persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acțiunea a fost efectuata cu sprijinul Brigăzii de Intervenție Rapida a Jandarmeriei.