ULTIMĂ
ORĂ

Percheziții în Argeș și Timiș! Bărbați săltați de mascați! Acuzații grave!

La data de 16.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Timiș și Argeș, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

CITEȘTE ȘI: Ultima oră! Se construiește o nouă autostradă în România! Vestea așteptată de toți șoferii!

Cercetările efectuate au stabilit că, în cursul lunii decembrie 2022 , trei făptuitori (un cetățean străin și doi cetățeni români) au iniţiat un grup infracţional organizat având ca scop traficul de migranţi.

Gruparea de criminalitate organizată, de tip piramidal, sprijinită de mai mulți cetăţeni străini şi  români, a acționat pe mai multe paliere. Astfel, organizatorii locali, aflaţi în legătură directă cu liderul grupului infracţional, au avut ca atribuţii racolarea şoferilor care se ocupau cu  preluarea, transportul şi conducerea migranţilor de la anumite locaţii din Timişoara şi localităţile limitrofe, până în zona parcărilor unde  erau transferaţi în camioane.

Al doilea palier, transportatorii (persoane de naționalitate română)  primeau de la organizatori locaţiile de preluare şi de debarcare şi  realizau transportul migranţilor, pe care îi predau ultimului eșalon format din şoferii de camioane şi antemergători.

Astfel, în perioada martie – noiembrie 2023 au fost depistate și oprite 15  asemenea transporturi însumând peste 380 de cetăţeni străini de origine afro-asiatică.

Sunt puse în executare 18 mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.

Acțiunea beneficiază de sprijinul  polițiștilor din cadrul BCCO Piteşti și jandarmilor din cadrul inspectoratelor județene de jandarmi Timiș și Argeș.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.