Pericol de explozie în Argeș! Proiectil din Primul Război Mondial, descoperit în curtea unui localnic!
Echipajul pirotehnic al ISU Argeș a fost solicitat să intervină, astăzi, în comuna Moșoaia, satul Hințești, pentru ridicarea, transportul și depozitarea, în vederea distrugerii, a unui element de muniție descoperit întâmplător.
CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!
În urma cercetărilor la fața locului, specialiștii au identificat un proiectil exploziv de calibrul 85 mm, trecut prin gură de foc, provenit din Primul Război Mondial. Muniția, deși veche, rămâne extrem de periculoasă și necesită manipulare exclusiv de către personal specializat.
Recomandare importantă pentru populație:
Reamintim cetățenilor că muniția neexplodată poate provoca tragedii. În cazul în care întâlniți obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau alte asemenea, NU le atingeți, NU le mișcați, NU le loviți și NUîncercați să le transportați sau să le depozitați!
Apelați imediat 112, pentru ca echipele pirotehnice să intervină în siguranță. Intervențiile rapide pot salva vieți!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp