ULTIMĂ
ORĂ

Pesediștii piteșteni nu sunt mulțumiți de listele pentru Parlament

Mulți membri vechi ai organizației PSD Pitești sunt nemulțumiți de nominalizările de pe listele pentru Parlament și pe la toate colțurile sunt exprimate păreri mai mult sau mai puțin aspre în acest sens. Motivul? Președintele PSD Argeș, Șerban Valeca ar fi spus într-o ședință la care au participat circa 200 de oameni că, organizația Pitești are dreptul la două locuri eligibile pe liste, fiind vorba, mai precis de pozițiile 1 și 5. Potrivit lui Valeca, era timpul să se recunoască valoarea celei mai mari organizații din județ și meritele de a câștiga bătălia pentru Primăria Pitești.  Doar că, la ședința în care s-au votat locurile, liderul organizației piteștene și-a cam lăsat colegii în off-side. Ce socoteli și-o fi făcut acesta, cert este că, propunerea organizației Pitești a fost doar profesorul Nicolae Georgescu, un membru nu prea cunoscut. Nu se putea să nu apară supărări: o dată pentru că președintele Cristian Gentea nu și-a asumat locul 1 de pe lista Camerei Deputaților pe care-l merita și care i s-a atribuit, dar și pentru că, în locul său, n-a desemnat un om de la Pitești. Cu alte cuvinte, cea mai mare organizație  a PSD Argeș a refuzat un loc eligibil pe liste, în contextul în care chiar există foarte mulți oameni de valoare care activează în partid de ani buni. Unde mai pui că pe primul loc a ajuns conjunctural Radu Vasilică, unul dintre cei mai antipatizați deputați. Și asta încă de pe vremea lui Pendiuc….. 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.