ULTIMĂ
ORĂ

Peste 40 de sportivi, din 15 țări, vor participa la ediția acestui an a turneului internațional „Argeș Open Wheelchair Tennis”!

Ediția a V-a a turneului internațional de tenis destinat persoanelor cu dizabilități – BRD Kaufland Argeș Open Wheelchair Tennis – se va desfășura în comuna Bascov, în perioada 11-14 august 2022, fiind un proiect realizat, în parteneriat, de către Asociația „Primii pași spre performanță”, alături de Tenis Club AS Pitești, sub înaltul patronaj al Federației Române de Tenis și al Federației Internaționale de Tenis, prin care se promovează sportul de performanță în rândul tinerilor cu dizabilități.
Primăria Municipiului Pitești este partener în organizarea acestui eveniment, unic în România, alături de Consiliul Județean Argeș și de Primăria Bascov. În cadrul turneului din acest an, clasificat la categoria ITF Futures Series, cu premii în valoare de 3.500 USD, vor participa 44 de sportivi paralimpici, din 15 țări, aceștia urmând să concureze la trei categorii: Men, Women, Quad.
Detaliile competiției vor fi anunțate în cadrul conferinței de presă dedicată acestui eveniment, care va fi susținută de către organizatori miercuri, 10 august, de la ora 12:00, la Primăria Pitești. Festivitatea de deschidere a turneului „BRD Kaufland Argeș Open Wheelchair Tennis”, ediția a V-a, va avea loc joi, 11 august, de la ora 17:00, în incinta bazei sportive „Star Arena” din Bascov. După desfășurarea probelor sportive, în zilele de 12 și 13 august, competiția se va încheia cu Festivitatea de premiere, programată pentru ziua de duminică, 14 august, începând cu ora 12:00.
Iubitorii sportului și ai tenisului, în special, sunt așteptați să asiste la desfășurarea partidelor și să îi încurajeze pe sportivii participanți la această competiție, prin care Argeșul arată, încă o dată, că are un cuvânt de spus la nivel național și internațional, obiectivul acestui turneu fiind acela de a demonstra că în România există un climat favorabil înaltei performanțe în sport, în general, și în scaun rulant, în special.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.