Cu toate că temperaturile de afară au crescut iar în mare parte, gheața de pe trotuare s-a topit, în Pitești mai există anumite zone umbrite unde acest lucru nu s-a întâmplat. Unul dintre ele se află chiar în dreptul pasajului pietonal Trivale, unde oamenii mai în vârstă nu trec pe acolo de teamă să nu cadă. Mai mult decât atât, o bătrână care locuiește în zonă a sesizat Primăria Pitești, aceasta semnalând faptul că nici acum nu poate ieși din casă din cauza stratului gros de gheață depus pe stradă. Femeia a subliniat faptul că este singură și nu are pe cine să roage să spargă gheața în condițiile în care, în mai multe rânduri, a apelat la angajații ADP care au refuzat să curețe zona, pe motiv că nu intră în atribuțiile lor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp