Victorioasă în faţa campioanei, în Sepercupa României, BCM U Piteşti debutează în noul campionat cu un joc în deplasare, la Oradea. Partida va avea loc duminică, de la ora 20, şi se anunţă una extrem de încrâncenată, în care obiectivul echipei noastre este victoria. Tot timpul este bine să debutezi cu o victorie. O să fie un meci foarte greu, Oradea joacă la un nivel foarte înalt acasă. Dacă vom depune efort, vom face un joc bun”, spune Drasko Albijanic, pivotul bosniac adus la Piteşti în această vară de la ASESOFT Ploieşti. Altfel, despre noul sezon, bosniacul declară: „Am aşteptări foarte mari, după ce am învins ASESOFTUL în Supercupă. În primul rând trebuie să intrăm în play-off”.
Neguţ ratează meciul de la Oradea
Pentru jocul de duminică de la Oradea, staff-ul tehnic de la BCM U Piteşti nu va putea conta pe serviciile lui Alexandru Neguţ. Tânărul jucător piteştean a suferit o accidentare în cadrul turneului amical de la Piteşti, când a călcat strâmb pe terenul de joc. „Se pare că accidentarea este mai puţin gravă decât mă aşteptam. Încă nu mi-am revenit complet însă sper să revin până la meciul contra Craiovei şi să pot ajuta echipa. Îmi pare rău că nu voi fi alături de colegi la Oradea. Oricum, începem sezonul cu moralul ridicat, iar o victorie în prima etapă ar fi foarte importantă”, spune Neguţ.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp