
O nouă grădiniță va fi construită în cartierul piteșean Prundu, a anunțat în urmă cu puțin timp primarul Cristian Gentea. Lucrările pe terenul de o mie de metri pătrați vor debuta la începutul lunii martie, iar viitoarea unitate preșcolară va avea șase grupe pentru 12 de copii. De asemenea, grădinița va dispune de toate funcțiunle necesare. Fondurile necesare construirii noii gradinițe sunt asigurate de către Compania Națională de Investiții.
CITEȘTE ȘI: SCHIMBĂRI RADICALE LA EXAMENUL AUTO! SE MODIFICĂ PROBA DE LA SALĂ!
„Viitoarea Grădiniță cu Program Prelungit „Mircea Eliade” va fi construită pe acest teren, în Prundu! Da, construim încă o grădiniță pe o suprafață de 1.000 mp, pentru 120 de preșcolari – șase grupe, în sistem cu program prelungit, în cadrul Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade”.
Unitatea școlară va dispune de toate funcțiunile, de la bucătărie la cabinet medical, vestiare, grupuri sanitare, spălătorie, pe lângă sălile de activități educative și birouri. Fondurile sunt guvernamentale, provin de la CNI. Pregătim terenul pentru șantierul care se deschide la începutul lunii martie!” a anunțat edilul Gentea.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp