Pitești: Continuă acțiunile de dezinfectare

În această dimineață, între orele 03:00 și 09:00, dar și miercuri, 15 aprilie și joi, 16 aprilie, în același interval orar, Primăria Municipiului Pitești desfășoară acțiuni de dezinfectare a străzilor, bulevardelor și aleilor municipiului. Se continuă, astfel, operațiunile de dezinfectare cu scopul combaterii răspândirii epidemiei de COVID-19. Se va interveni cu o flotă alcătuită din utilaje de dimensiuni mari și mici, multifuncționale cu perii, cu ajutorul cărora vor fi spălate atât străzile principale, trotuarele, cât și aleile și străzile din cartiere.
Toate substanțele folosite sunt avizate sanitar.
Facem precizarea că acțiunea vizează toate cartierele municipiului, fără excepție, inclusiv în cartierele noi.