În mai puţin de o săptămână, la şcolile din Câmpulung a plouat cu demisii, demiteri şi numiri din şi în funcţiile de directori. La Câmpulung, la fel ca în întreaga ţară, chiar dacă anul şcolar nu a debutat, lucrurile sunt puse la punct din acest punct de vedere de noii lideri ai lumii politice. Fideli culorii politice, o parte a directorilor şi-au pierdut postul obligat-forţat în timp ce alţii au preferat abandonul culorii portocalii din motive lesne de înţeles, sau pur şi simplu pentru că democrat-liberalii nu îi mai reprezintă. Mai rău este că acest lucru se întâmplă atât de des încât bulversează activitatea instituţiilor de învăţământ cel puţin o dată, uneori şi de două ori pe an.
Cristi Creţu şi-a dat demisia săptămâna trecută de la Dinicu Golescu
Cristi Creţu, directorul de la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” şi-a dat demisia anticipând parcă momentul schimbării care s-a produs în această săptămână. Deşi s-a mai încercat înlăturarea acestuia în iarnă, elevii şi profesorii l-au vrut înapoi, protestând la vremea respectivă prin grevă. Între timp, Cristi Creţu, candidatul la Primăria Câmpulung, care a obţinut un neaşteptat loc secund în ceea ce priveşte numărul persoanelor care l-au votat va lupta pentru interesele şcolare, domeniu unde activează direct şi nu numai, de pe scaunul de consilier local. Petre Parghel preia frâiele într-un moment în care pregătirea pentru anul şcolar 2012-2013 este în toi, în timp ce lucrările de reabilitare ale colegiului sunt tot mai aproape odată cu organizarea celei de-a treia licitaţii pentru desemnarea constructorului şi un examen de Bacalaureat care bate la uşă.
Directorul de la „Minier“ şi directorul adjunct de la „Nanu Muscel“ au fost schimbaţi
Schimbările de directori la şcolile şi liceele din Câmpulung s-au extins şi la grupul Şcolar Tehnologic, unde după ani buni, Anastasie Stelian a fost înlocuit cu fostul director adjunct Alexandru Dumitrache. Şi la Şcoala nr. 3 „Nanu Muscel” au avut loc modificări în ceea ce priveşte directorul adjunct. Astfel, Steluţa Popescu a fost înlocuită cu învăţătorul Tomiţă Neacşu. După cum am mai scris, acestora se adaugă înlocuirea fostului director Cristinel Creţu cu Petre Parghel. Se pare că lucrurile nu se opresc aici, deşi inspectorul general Florin Gardin, a cărui numire nu depăşeşte atât de mult timp încât să fie pus la curent cu toate şcolile şi numele directorilor din Câmpulung Muscel, ne-a spus că momentan nu se ştie cine va urma pe lista demişilor. De asemenea, acesta a vrut să sublinieze faptul că singurul motiv pentru care au avut loc toate aceste modificări la nivel de conducere a fost pe criterii de competenţă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp