PNL Argeș: „ANDREI GEREA – SPERIAT LA MAXIM DE O DESPĂRŢIRE DE PSD!”

DISTRIBUIȚI
andrei gerea

Andrei Gerea continuă să fie un socialist convins. Este atât de speriat că ar putea ieşi din schema PSD-istă, încât face declaraţii demne de un aparatcik depăşit de vremuri.

Totul a început de la o fumigenă (de tip momeală) aruncată de Liviu Dragnea. Acesta a declarat că are informaţii conform cărora preşedintele Klaus Iohannis va rupe alianţa PSD-ALDE.

Primul înspăimântat că fumigena ar putea fi reală şi că va cădea, astfel, din braţele PSD, unde se simte atât de bine, a fost Andrei Gerea. Ca un debutant în politică, Gerea a ieşit în presă şi a negat din răsputeri divorţul dintre ALDE şi PSD.

„Noi ne vedem de treabă. Coaliția are treabă de făcut. Coaliția este solidă. Nu avem probleme” – a spus Gerea, agitat şi iritat, arătându-ne, încă o dată, dacă mai era nevoie, pesedismul din el.

Apoi a adăugat în mod nefericit: „Cât timp PNL are alte valori nu se poate discuta de niciun fel de altă abordare. Este complicat să ne dăm mâna.”

Păi, da, domnule Gerea!

PNL nu achisează la valorile PSD-iste, aşa cum faceţi d-voastră. Este, într-adevăr complicat să ne dăm mâna.

Sperietura pe care aţi tras-o cum că ALDE o să se despartă de PSD ne-a amuzat.

Hai, că tot cu socialiştii o să rămâneţi, liniştiţi-vă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here