PNL Argeș: „Guvernul PNL sprijină Automobile Dacia”

57

Grupul Dacia-Renault a reprezentat și reprezintă pentru economia județului Argeș cel mai important motor, fiind totodată cel mai mare producător de automobile din țară și, conform datelor colectate de Oficiului Național al Registrului Comerțului, în ultimii doi, este compania privată cu cei mai mulți angajați din economie.

În data de 18 martie conducerea Grupului Dacia-Renault a luat decizia ca societatea să-şi înceteze activitatea, până pe data de 5 aprilie și angajații să intre în șomaj tehnic. Pe platforma de la Mioveni lucrează în acest moment 14.000 de salariaţi și această măsură a fost decisă tocmai pentru pentru protejarea sănătăţii oamenilor. Ca și în cazul altor companii, această decizie a fost luată cu sacrificii atât din partea conducerii societății, cât și din partea angajaților, dar cu gândul la sănătatea publică.

Primul ministru Ludovic Orban tratează cu foarte mare responsabilitate și cu respect industria auto națională, în special Grupul Dacia-Renault. Astfel, o primă măsură pozitivă care vine în sprijinul Grupului Dacia-Renault și a celor 14.000 de angajați este decizia Guvernului PNL de a suporta costurile cu plata angajaților trimiși în șomaj tehnic până la limita de 75% din salariul brut. Acest ajutor are la bază hotărârea premierului de a susține companiile strategice, cu precădere industria auto. “Primul ministru, Ludovic Orban este un prieten al județului Argeș și are o atitudine de respect profund pentru Automobile Dacia și pentru miile de argeșeni care muncesc zi de zi pe platforma de la Mioveni. Domnia sa a înțeles că a sprijini Dacia în aceste momente este echivalent cu a sprjini economia națională pentru a trece mai ușor peste criza actuală, cauzată de noul coronavirus”, a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here